Ian 30
Ian 25
Invitatie
Educatie Comentarii dezactivate
INVITATIE
Vă mulţumesc pentru interesul pe care îl arătaţi
paginilor mele de publicistică, prezente în fiecare zi de marţi în
"Ziarul de Bacău".
paginilor mele de publicistică, prezente în fiecare zi de marţi în
"Ziarul de Bacău".
După ce am adunat articolele
din anii 2005, 2006 şi 2007 în nişte bloguri intitulate "Jurnalul unui
outsider", iar cele din anul 2008 în blogul intitulat "Şcoala
românească", anul acesta am intitulat rubrica mea "Lumea văzută din
fotoliu", asemenea site-ului de pe doodlekit.com. Blogul este mai
departe găzduit de weblog.ro, el poate fi accesat cu ajutorul link-ului
din bara de meniu, sau la adresa
din anii 2005, 2006 şi 2007 în nişte bloguri intitulate "Jurnalul unui
outsider", iar cele din anul 2008 în blogul intitulat "Şcoala
românească", anul acesta am intitulat rubrica mea "Lumea văzută din
fotoliu", asemenea site-ului de pe doodlekit.com. Blogul este mai
departe găzduit de weblog.ro, el poate fi accesat cu ajutorul link-ului
din bara de meniu, sau la adresa
http://neacsu.weblog.ro
Vă doresc lectură plăcută
Dec 21
Bucuraţi-vă!
Educatie Tagged ?coala Comentarii dezactivate49
Bucuraţi-vă !
După trei ani m-am întors, pentru câteva ore, la catedră. Cum despărţirea de şcoală nu mi-a lăsat amintiri prea plăcute, cum chiar în acest an am pus sub lupă şcoala, în dorinţa de a înţelege ce se întâmplă aici şi concluziile mele nu sunt deloc încurajatoare, am primit cu destul scepticism propunerea de a ţine câteva ore. După o experienţă de două săptămâni, pot spune că am devenit optimist, chiar dacă optimismul meu este moderat. Să mă explic.
Tinerii mei colegi sunt frumoşi, inteligenţi, instruiţi. Unii au chiar talent. Am admirat o oră deschisă despre obiceiurile de Crăciun ţinută de doamna profesoară Roxana Roşu, care este un exemplu mai mult decât elocvent de ceea ce se cheamă talent pedagogic. Tare mă tem că „evaluarea” pe care o preconizează viitoarea fostă doamnă ministru va fi un pat al lui Procust în care adevăratele talente nu vor fi apreciate, însă vor ieşi în faţă tot felul de nechemaţi, care ştiu să scrie proiecte cum cere UE, care răspund la tot felul de cerinţe nu numai inutile, ci chiar dăunătoare, cum ar fi educaţia antidrog, sau acceptul minorităţilor sexuale, sau cursuri de istorie a holocaustului, promovate intens de proamericanii noştri, de la minister, sau de la casa corpului didactic. Care vor fi eventualele criterii de „evaluare”? Cine poate evalua inefabilul lecţiei de credinţă, estetică şi patriotism la care am asistat? Iată de ce, ca în poveste, un ochi plânge şi un ochi râde. Înclin să-i dau dreptate însă celui care se bucură, deoarece şi în timpul regimului comunist profesorii au fost supuşi la şi mai grele încercări şi cei talentaţi, cei cu vocaţia apostolatului, au educat generaţii de elevi fără să ţină seama de „indicaţiile” de partid. Aşadar, bucuraţi-vă!
Dar elevii? Mă aşteptam să văd bătăi pe coridoare, secvenţe de film horror american, în care se trage cu pistolul în timpul orei, iar profesorii sunt agresaţi, filmaţi şi apoi apar la Protv! Nici vorbă de aşa ceva. Am găsit clase populate de tineri inteligenţi, interesaţi să formuleze păreri proprii, dornici de a şti cât mai multe. Dacă s-ar face un test IQ nu cred că ar lua vreunul sub suta de procente. Din păcate internetul şi televizorul, apoi programele făcute fără cap, vreau să spun fără o logică didactică, uneori copiate după occident de oameni care habar nu au de tradiţia şi de excelenţa românească în materie de pedagogie, produc o spălare a creierului cu atât mai periculoasă cu cât este vorba de tineri foarte bine dotaţi intelectual. Am corectat şi un rând de teze. Elevii scriu fără diacritice, aşa cum se scrie cu tastatura calculatorului setată pentru engleză. Prescurtează frazele, iar cuvintele de multe ori sunt scrise în jargonul folosit în Messenger. Aş admite până la urmă aceste abateri de la limba română corectă, dacă totuşi ar exprima ceva. Informaţia lor este lacunară, absolut aleatorie, nu doar datorită faptului că este achiziţionată prin zapping, dar înseşi programele sunt mozaicate, fără o necesară sistematică. Mare păcat! Atâta inteligenţă risipită, sau malformată, atâţia tineri care sunt o forţă potenţială nu doar ignorată, dar distrusă cu sau fără intenţie! Poate cea mai mare bogăţie a noastră, „aurul cenuşiu” după numele unui eseu scris de Mircea Maliţa, un mare savant şi ministru al învăţământului pe vremuri, este sistematic distrus. Şi iarăşi, ca în poveste, un ochi plânge şi un ochi râde! Şi iarăşi înclin să-i dau dreptate celui care se bucură, deoarece elevii noştri inteligenţi şi talentaţi se vor afirma până la urmă în ciuda tuturor obstacolelor peste care trebuie să treacă.
Aşadar, bucuraţi-vă!
Naşterea Domnului este în fiecare an prilej de bucurie, deoarece odată cu El se naşte speranţa. Pentru Şcoala Românească anul viitor va fi un an mai bun decât cel care a trecut, fie şi pentru cele două motive pe care le-am arătat aici. Bucuraţi-vă!
16dec.
Dec 21
Bucuraţi-vă!
Educatie Tagged ?coala Comentarii dezactivate49
Bucuraţi-vă !
După trei ani m-am întors, pentru câteva ore, la catedră. Cum despărţirea de şcoală nu mi-a lăsat amintiri prea plăcute, cum chiar în acest an am pus sub lupă şcoala, în dorinţa de a înţelege ce se întâmplă aici şi concluziile mele nu sunt deloc încurajatoare, am primit cu destul scepticism propunerea de a ţine câteva ore. După o experienţă de două săptămâni, pot spune că am devenit optimist, chiar dacă optimismul meu este moderat. Să mă explic.
Tinerii mei colegi sunt frumoşi, inteligenţi, instruiţi. Unii au chiar talent. Am admirat o oră deschisă despre obiceiurile de Crăciun ţinută de doamna profesoară Roxana Roşu, care este un exemplu mai mult decât elocvent de ceea ce se cheamă talent pedagogic. Tare mă tem că „evaluarea” pe care o preconizează viitoarea fostă doamnă ministru va fi un pat al lui Procust în care adevăratele talente nu vor fi apreciate, însă vor ieşi în faţă tot felul de nechemaţi, care ştiu să scrie proiecte cum cere UE, care răspund la tot felul de cerinţe nu numai inutile, ci chiar dăunătoare, cum ar fi educaţia antidrog, sau acceptul minorităţilor sexuale, sau cursuri de istorie a holocaustului, promovate intens de proamericanii noştri, de la minister, sau de la casa corpului didactic. Care vor fi eventualele criterii de „evaluare”? Cine poate evalua inefabilul lecţiei de credinţă, estetică şi patriotism la care am asistat? Iată de ce, ca în poveste, un ochi plânge şi un ochi râde. Înclin să-i dau dreptate însă celui care se bucură, deoarece şi în timpul regimului comunist profesorii au fost supuşi la şi mai grele încercări şi cei talentaţi, cei cu vocaţia apostolatului, au educat generaţii de elevi fără să ţină seama de „indicaţiile” de partid. Aşadar, bucuraţi-vă!
Dar elevii? Mă aşteptam să văd bătăi pe coridoare, secvenţe de film horror american, în care se trage cu pistolul în timpul orei, iar profesorii sunt agresaţi, filmaţi şi apoi apar la Protv! Nici vorbă de aşa ceva. Am găsit clase populate de tineri inteligenţi, interesaţi să formuleze păreri proprii, dornici de a şti cât mai multe. Dacă s-ar face un test IQ nu cred că ar lua vreunul sub suta de procente. Din păcate internetul şi televizorul, apoi programele făcute fără cap, vreau să spun fără o logică didactică, uneori copiate după occident de oameni care habar nu au de tradiţia şi de excelenţa românească în materie de pedagogie, produc o spălare a creierului cu atât mai periculoasă cu cât este vorba de tineri foarte bine dotaţi intelectual. Am corectat şi un rând de teze. Elevii scriu fără diacritice, aşa cum se scrie cu tastatura calculatorului setată pentru engleză. Prescurtează frazele, iar cuvintele de multe ori sunt scrise în jargonul folosit în Messenger. Aş admite până la urmă aceste abateri de la limba română corectă, dacă totuşi ar exprima ceva. Informaţia lor este lacunară, absolut aleatorie, nu doar datorită faptului că este achiziţionată prin zapping, dar înseşi programele sunt mozaicate, fără o necesară sistematică. Mare păcat! Atâta inteligenţă risipită, sau malformată, atâţia tineri care sunt o forţă potenţială nu doar ignorată, dar distrusă cu sau fără intenţie! Poate cea mai mare bogăţie a noastră, „aurul cenuşiu” după numele unui eseu scris de Mircea Maliţa, un mare savant şi ministru al învăţământului pe vremuri, este sistematic distrus. Şi iarăşi, ca în poveste, un ochi plânge şi un ochi râde! Şi iarăşi înclin să-i dau dreptate celui care se bucură, deoarece elevii noştri inteligenţi şi talentaţi se vor afirma până la urmă în ciuda tuturor obstacolelor peste care trebuie să treacă.
Aşadar, bucuraţi-vă!
Naşterea Domnului este în fiecare an prilej de bucurie, deoarece odată cu El se naşte speranţa. Pentru Şcoala Românească anul viitor va fi un an mai bun decât cel care a trecut, fie şi pentru cele două motive pe care le-am arătat aici. Bucuraţi-vă!
16dec.
Dec 08
Soarta cartilor
Educatie 1 Comment »48
Soarta
cărţilor
cărţilor
Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza”
din Bacău a organizat un târg de carte la care au participat edituri din Oneşti,
Piatra Neamţ şi, bineînţeles, Bacău, publicul eventual cumpărător fiind compus
mai ales din bibliotecari. Bacăul are o veche tradiţie a „Saloanelor cărţii”,
la care participau librării şi edituri din întreaga ţară. Ideea unui asemenea
târg este foarte bună, dar cu câteva amendamente.
din Bacău a organizat un târg de carte la care au participat edituri din Oneşti,
Piatra Neamţ şi, bineînţeles, Bacău, publicul eventual cumpărător fiind compus
mai ales din bibliotecari. Bacăul are o veche tradiţie a „Saloanelor cărţii”,
la care participau librării şi edituri din întreaga ţară. Ideea unui asemenea
târg este foarte bună, dar cu câteva amendamente.
Primul ar fi acela că o
asemenea manifestare ar trebui să se adreseze unui public mult mai larg, ar
trebui să fie un eveniment deosebit pentru băcăuanii cei mulţi, care sunt din
ce în ce mai brutal îndepărtaţi de carte. Librăriile nu mai au dimensiunea
culturală de acum douăzeci de ani, ele au devenit doar o afacere în care banii
sunt aduşi de birotică, de Kitsch-uri de tot felul, în nici un caz de cărţi.
Chiar cărţile, câte sunt, au suferit „mutaţii” care le-au transformat în nişte obiecte semănând destul
de vag cu ceea ce noi ştim că este de când lumea cartea. O cunoscută editură
oferă la preţul de 99,9 RON o „Carte de reţete” care conţine „numeroase pagini
suplimentare de notiţe, un carneţel pentru lista de cumpărături şi buzunare
concepute special pentru colecţionarea de reţete”! Asta este „cultura” care
aduce bani. Mai sunt cărţi pentru copii cu personaje din desenele animate,
capabile să-i sperie, cu CD-uri cuprinzând lectura textului, astfel încât
copilul nu mai ia contact cu litera tipărită. Audiovizualul tinde să
înlocuiască textul scris. Copiii nu mai ascultă la culcare poveşti de Andersen,
sau de Fraţii Grimm; adorm cu ochii la Minimax! Nu mai vorbesc de prezenţa
literaturii române, de la Neagoe Basarab şi Dosoftei până la scriitorii
debutanţi din anul acesta. Când din întâmplare apare vreun titlu, el este
acoperit de mareea de tipărituri în cea mai mare parte traduse, care se vând
din motive de publicitate, nu de valoare.
asemenea manifestare ar trebui să se adreseze unui public mult mai larg, ar
trebui să fie un eveniment deosebit pentru băcăuanii cei mulţi, care sunt din
ce în ce mai brutal îndepărtaţi de carte. Librăriile nu mai au dimensiunea
culturală de acum douăzeci de ani, ele au devenit doar o afacere în care banii
sunt aduşi de birotică, de Kitsch-uri de tot felul, în nici un caz de cărţi.
Chiar cărţile, câte sunt, au suferit „mutaţii” care le-au transformat în nişte obiecte semănând destul
de vag cu ceea ce noi ştim că este de când lumea cartea. O cunoscută editură
oferă la preţul de 99,9 RON o „Carte de reţete” care conţine „numeroase pagini
suplimentare de notiţe, un carneţel pentru lista de cumpărături şi buzunare
concepute special pentru colecţionarea de reţete”! Asta este „cultura” care
aduce bani. Mai sunt cărţi pentru copii cu personaje din desenele animate,
capabile să-i sperie, cu CD-uri cuprinzând lectura textului, astfel încât
copilul nu mai ia contact cu litera tipărită. Audiovizualul tinde să
înlocuiască textul scris. Copiii nu mai ascultă la culcare poveşti de Andersen,
sau de Fraţii Grimm; adorm cu ochii la Minimax! Nu mai vorbesc de prezenţa
literaturii române, de la Neagoe Basarab şi Dosoftei până la scriitorii
debutanţi din anul acesta. Când din întâmplare apare vreun titlu, el este
acoperit de mareea de tipărituri în cea mai mare parte traduse, care se vând
din motive de publicitate, nu de valoare.
Aşadar al doilea amendament ar fi
acela că o asemenea manifestare este obligată să promoveze cartea adevărată,
care să-şi formeze un public suficient de cultivat, capabil să discernă
valorile. Târgul organizat la Bibliotecă răspunde în mare măsură acestui
imperativ, dar ce folos că de la târg au lipsit tocmai librarii. Cititorii de
carte nu-s „calificaţi” pentru lectură. Şcoala nu-i învaţă cum se citeşte o
carte şi cel mai bun exemplu este blogul de cel mai mare succes acum,
bookblog.ro. Acest blog adună prieteni ai lecturii din toată ţara, care fac
schimb de cărţi într-un fel de târguri ad hoc şi-şi publică impresiile de lectură cu o
inocenţă înduioşătoare. Se practică un fel de lectură naivă şi un cu adevărat
oarecare Gabriel Adrian Mirea, citindu-l
pe Platon cum ar citi un roman poliţist, vorbeşte despre eminenta elevă a lui
Constantin Noica, traducătoarea dialogului Criton, doamna Marta Guţu, ca despre
„o anume Marta Guţu” şi, după ce rezumă conştiincios ce a citit, trage
următoarea concluzie „filosofică”: „Citesc aceste rânduri şi mă gândesc cât de
departe suntem noi înşine de ideile sale. Programele de ştiri ne inundă cu tot
felul de crime ale copiilor contra părinţilor, prin urmare cu nelegiuirile cele
mai atroce. Politicienii noştri nu respectă legile, deşi ei înşişi le iniţiază.
Există o lipsă de respect generală faţă de legi, faţă de propria ţară. Nu ne
pasă de părerea celorlalţi, tinerii sunt stricaţi prin tot felul de acţiuni
antipatriotice, în propria noastră ţară înfloreşte neorânduiala şi
stricăciunea. Propriile cuvinte nu sunt respectate, drepturile fundamentale
sunt încălcate în mod flagrant, oamenii bătrâni sunt izgoniţi de tâlhari
oficiali din propriile locuinţe, modelele noastre sunt miliardari dubioşi care
ascund mafii îngrozitoare în spatele lor.” O asemenea recenzie ar merita
premiul Academiei! E bine, totuşi, că oamenii citesc. E rău că tot felul de
„canoane” şi tot felul de „reforme” au dus şcoala acolo unde este, adică destul
de departe de rolul ei fundamental, acela de a oferi suficientă instrucţie şi
educaţie pentru ca un absolvent de liceu să ştie cine este Platon, chiar cine
este Marta Guţu şi cum trebuie citită o pagină de filozofie clasică.
acela că o asemenea manifestare este obligată să promoveze cartea adevărată,
care să-şi formeze un public suficient de cultivat, capabil să discernă
valorile. Târgul organizat la Bibliotecă răspunde în mare măsură acestui
imperativ, dar ce folos că de la târg au lipsit tocmai librarii. Cititorii de
carte nu-s „calificaţi” pentru lectură. Şcoala nu-i învaţă cum se citeşte o
carte şi cel mai bun exemplu este blogul de cel mai mare succes acum,
bookblog.ro. Acest blog adună prieteni ai lecturii din toată ţara, care fac
schimb de cărţi într-un fel de târguri ad hoc şi-şi publică impresiile de lectură cu o
inocenţă înduioşătoare. Se practică un fel de lectură naivă şi un cu adevărat
oarecare Gabriel Adrian Mirea, citindu-l
pe Platon cum ar citi un roman poliţist, vorbeşte despre eminenta elevă a lui
Constantin Noica, traducătoarea dialogului Criton, doamna Marta Guţu, ca despre
„o anume Marta Guţu” şi, după ce rezumă conştiincios ce a citit, trage
următoarea concluzie „filosofică”: „Citesc aceste rânduri şi mă gândesc cât de
departe suntem noi înşine de ideile sale. Programele de ştiri ne inundă cu tot
felul de crime ale copiilor contra părinţilor, prin urmare cu nelegiuirile cele
mai atroce. Politicienii noştri nu respectă legile, deşi ei înşişi le iniţiază.
Există o lipsă de respect generală faţă de legi, faţă de propria ţară. Nu ne
pasă de părerea celorlalţi, tinerii sunt stricaţi prin tot felul de acţiuni
antipatriotice, în propria noastră ţară înfloreşte neorânduiala şi
stricăciunea. Propriile cuvinte nu sunt respectate, drepturile fundamentale
sunt încălcate în mod flagrant, oamenii bătrâni sunt izgoniţi de tâlhari
oficiali din propriile locuinţe, modelele noastre sunt miliardari dubioşi care
ascund mafii îngrozitoare în spatele lor.” O asemenea recenzie ar merita
premiul Academiei! E bine, totuşi, că oamenii citesc. E rău că tot felul de
„canoane” şi tot felul de „reforme” au dus şcoala acolo unde este, adică destul
de departe de rolul ei fundamental, acela de a oferi suficientă instrucţie şi
educaţie pentru ca un absolvent de liceu să ştie cine este Platon, chiar cine
este Marta Guţu şi cum trebuie citită o pagină de filozofie clasică.
Cine ar fi
crezut că Platon va fi citit şi mai ales recenzat de Gabriel Adrian Mirea ?
Habent sua fata libelli, cum spunea Terentiu!
crezut că Platon va fi citit şi mai ales recenzat de Gabriel Adrian Mirea ?
Habent sua fata libelli, cum spunea Terentiu!
2
dec.
dec.
Dec 01
Maestrul
Educatie Tagged scoala: estetica Comentarii dezactivate47
Maestrul
Spre sfârşitul acestor însemnări despre
şcoala românească, pe care le-am făcut cu durere, cu revoltă, dar mai ales cu
nădejde, ca unul care şi-a petrecut aproape toată viaţa slujind şcoala, este
timpul să schimb catedra cu pupitrul de elev şi să văd ce au însemnat pentru
mine anii petrecuţi pe băncile sălilor de clasă, ori ale amfiteatrelor.
şcoala românească, pe care le-am făcut cu durere, cu revoltă, dar mai ales cu
nădejde, ca unul care şi-a petrecut aproape toată viaţa slujind şcoala, este
timpul să schimb catedra cu pupitrul de elev şi să văd ce au însemnat pentru
mine anii petrecuţi pe băncile sălilor de clasă, ori ale amfiteatrelor.
Nu am să vorbesc aici despre
învăţătorul care „m-a învăţat să scriu”, pentru simplul motiv că eu scriam,
este drept că folosind majuscule, încă de la patru ani. Scrisul caligrafic şi
cunoştinţele elementare de aritmetică totuşi de la el le-am învăţat. De la
profesorii de mai târziu am învăţat însă nu doar ce scria în manuale, ci mai
ales cum trebuie să fie un viitor intelectual. Am învăţat că a cunoaşte nu
înseamnă „a toci”, a reproduce pe de rost informaţii, ci mai ales a experimenta
şi a-ţi pune întrebări. Profesoara noastră de istorie, jenată de manualul lui
Roller, făcea lecţii fascinante punându-ne doar întrebări. Ne obliga să gândim
cu capul nostru, formându-ne astfel o gândire critică fără să spună un cuvânt
„împotriva regimului”. Profesorul de geografie lăsa plictisit la o parte
manualul tradus din ruseşte şi ne vorbea despre călătoriile lui în Africa, în
Asia, în America sau în statele Europei, fascinându-ne cu gândul că a fost o
vreme când oamenii călătoreau peste hotare. Dar aş putea vorbi la nesfârşit
despre liceul meu, „vechea Academie Mihăileană” cum îi spuneam noi cu mândrie,
care m-a format cu adevărat.
învăţătorul care „m-a învăţat să scriu”, pentru simplul motiv că eu scriam,
este drept că folosind majuscule, încă de la patru ani. Scrisul caligrafic şi
cunoştinţele elementare de aritmetică totuşi de la el le-am învăţat. De la
profesorii de mai târziu am învăţat însă nu doar ce scria în manuale, ci mai
ales cum trebuie să fie un viitor intelectual. Am învăţat că a cunoaşte nu
înseamnă „a toci”, a reproduce pe de rost informaţii, ci mai ales a experimenta
şi a-ţi pune întrebări. Profesoara noastră de istorie, jenată de manualul lui
Roller, făcea lecţii fascinante punându-ne doar întrebări. Ne obliga să gândim
cu capul nostru, formându-ne astfel o gândire critică fără să spună un cuvânt
„împotriva regimului”. Profesorul de geografie lăsa plictisit la o parte
manualul tradus din ruseşte şi ne vorbea despre călătoriile lui în Africa, în
Asia, în America sau în statele Europei, fascinându-ne cu gândul că a fost o
vreme când oamenii călătoreau peste hotare. Dar aş putea vorbi la nesfârşit
despre liceul meu, „vechea Academie Mihăileană” cum îi spuneam noi cu mândrie,
care m-a format cu adevărat.
La Universitate am avut privilegiul
să-i văd şi să-i ascult pe unii „clasici în viaţă”, personalităţi pe care le
ştiam doar din cărţi. Teofil Simensky, Al. Dima, Const. Ciopraga, Gavril
Istrate, iată doar câteva nume care mă impresionau. Deprinderea din liceu de
a-mi pune întrebări m-a dus repede spre estetică, deoarece problema genezei şi
mai ales a necesităţii operei de artă era fascinantă. Nu se putea citi mai
nimic în domeniu, singura carte de estetică apărută în acei ani era „Arta şi
realitatea din punct de vedere estetic” a lui Cernâşevski. Al. Dima, despre
care ştiam că este şi estetician, îmi răspundea evaziv la întrebări. El se
refugiase în literatura universală, vorbea doar despre capodopere dincolo de
spaţiu şi timp, îl oripila contactul cu „ideologia”. În acest moment a apărut
Al. Husar. Tânărul profesor „exilat” de la Cluj începuse un cu adevărat temerar
curs „facultativ” Tudor Arghezi şi era foarte abordabil de către studenţi.
Având o carismă pe care nu şi-a pierdut-o nici după o jumătate de secol, făcea
amfiteatre pline, mai ales cu studente care veneau cu mult timp înainte ca să
prindă un loc mai aproape de catedră. I se spunea „Maestrul” cu o oarecare
tandreţe, pentru a fi deosebit de „Magistrul”, care era Al. Dima. Lungile
conversaţii pe care le aveam cu Maestrul, mai ales la Biblioteca de la
Fundaţie, erau menite să clarifice încercările mele de a defini categoriile
estetice, ba chiar mai mult, de a elabora un sistem. Maestrul însuşi gândea un
sistem estetic, apărut întâi doar creionat în „Ars longa”, „o cetate în zări”,
cum spune chiar autorul, apoi definit clar în „Metapoetica”, operă capitală
care adaugă la teoria capodoperei a lui M. Dragomirescu, ori la teoria matricei
stilistice a lui Lucian Blaga, o nouă teorie a „poesferei”, din păcate trimisă
direct în istorie, este drept că având un prestigios premiu al Academiei
Române. Nu numai că Al. Husar nu a ţinut un curs de „Metapoetică”, nu doar că
nu a făcut şcoală cu discipoli, dar originalitatea teoriei sale cred că a
iritat multă lume. Prezenţa sa în cultura noastră este ignorată cu vinovăţie,
când ar trebui să fie primită triumfal. Maestrul a privit această
marginalizare, mai ales până în 1989, cu umor şi detaşare. Era modul său de a
privi totul în jur. Îmi amintesc de o zi în care urcam domol dealul Copoului
discutând ca de obicei, când ne-am întâlnit cu „locotenenţii” domnului profesor
Al. Dima – Maniu, Apetroaiei, Drăgan – cărora le-a răspuns la salut cu un
„salut maeştrii”, apoi m-a privit complice, încântat de pluralul pe care-l
inventase.
să-i văd şi să-i ascult pe unii „clasici în viaţă”, personalităţi pe care le
ştiam doar din cărţi. Teofil Simensky, Al. Dima, Const. Ciopraga, Gavril
Istrate, iată doar câteva nume care mă impresionau. Deprinderea din liceu de
a-mi pune întrebări m-a dus repede spre estetică, deoarece problema genezei şi
mai ales a necesităţii operei de artă era fascinantă. Nu se putea citi mai
nimic în domeniu, singura carte de estetică apărută în acei ani era „Arta şi
realitatea din punct de vedere estetic” a lui Cernâşevski. Al. Dima, despre
care ştiam că este şi estetician, îmi răspundea evaziv la întrebări. El se
refugiase în literatura universală, vorbea doar despre capodopere dincolo de
spaţiu şi timp, îl oripila contactul cu „ideologia”. În acest moment a apărut
Al. Husar. Tânărul profesor „exilat” de la Cluj începuse un cu adevărat temerar
curs „facultativ” Tudor Arghezi şi era foarte abordabil de către studenţi.
Având o carismă pe care nu şi-a pierdut-o nici după o jumătate de secol, făcea
amfiteatre pline, mai ales cu studente care veneau cu mult timp înainte ca să
prindă un loc mai aproape de catedră. I se spunea „Maestrul” cu o oarecare
tandreţe, pentru a fi deosebit de „Magistrul”, care era Al. Dima. Lungile
conversaţii pe care le aveam cu Maestrul, mai ales la Biblioteca de la
Fundaţie, erau menite să clarifice încercările mele de a defini categoriile
estetice, ba chiar mai mult, de a elabora un sistem. Maestrul însuşi gândea un
sistem estetic, apărut întâi doar creionat în „Ars longa”, „o cetate în zări”,
cum spune chiar autorul, apoi definit clar în „Metapoetica”, operă capitală
care adaugă la teoria capodoperei a lui M. Dragomirescu, ori la teoria matricei
stilistice a lui Lucian Blaga, o nouă teorie a „poesferei”, din păcate trimisă
direct în istorie, este drept că având un prestigios premiu al Academiei
Române. Nu numai că Al. Husar nu a ţinut un curs de „Metapoetică”, nu doar că
nu a făcut şcoală cu discipoli, dar originalitatea teoriei sale cred că a
iritat multă lume. Prezenţa sa în cultura noastră este ignorată cu vinovăţie,
când ar trebui să fie primită triumfal. Maestrul a privit această
marginalizare, mai ales până în 1989, cu umor şi detaşare. Era modul său de a
privi totul în jur. Îmi amintesc de o zi în care urcam domol dealul Copoului
discutând ca de obicei, când ne-am întâlnit cu „locotenenţii” domnului profesor
Al. Dima – Maniu, Apetroaiei, Drăgan – cărora le-a răspuns la salut cu un
„salut maeştrii”, apoi m-a privit complice, încântat de pluralul pe care-l
inventase.
Aflu că un ipochimen care se dă drept
academician în Bacău a fost sancţionat pentru nu ştiu ce matrapazlâcuri legate
de mafia doctoratelor „potrivit codului muncii”. Dacă face parte din personalul
„tesa”, foarte bine a făcut conducerea Academiei că l-a sancţionat conform
„codului muncii”, dar dacă se numără printre nemuritori mi se pare absurd să
fie penalizat ca un funcţionar oarecare. O colegă de la ziar scrie despre
conferinţa de estetică organizată de domnul în cauză că la ea vor participa
„academicieni din întreaga ţară”. Mi-l imaginez pe Maestru zâmbind maliţios şi
aruncându-mi o privire complice ca odinioară pe dealul Copoului: „Academicieni
din întreaga ţară, uniţi-vă!”
academician în Bacău a fost sancţionat pentru nu ştiu ce matrapazlâcuri legate
de mafia doctoratelor „potrivit codului muncii”. Dacă face parte din personalul
„tesa”, foarte bine a făcut conducerea Academiei că l-a sancţionat conform
„codului muncii”, dar dacă se numără printre nemuritori mi se pare absurd să
fie penalizat ca un funcţionar oarecare. O colegă de la ziar scrie despre
conferinţa de estetică organizată de domnul în cauză că la ea vor participa
„academicieni din întreaga ţară”. Mi-l imaginez pe Maestru zâmbind maliţios şi
aruncându-mi o privire complice ca odinioară pe dealul Copoului: „Academicieni
din întreaga ţară, uniţi-vă!”
25
nov.
nov.
Nov 23
Patriotism si globalizare
Educatie Comentarii dezactivate46
Patriotism şi globalizare
Centrul de cercetare „Tudor Vianu” al
facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti a organizat la începutul
acestei luni o conferinţă pe tema „Literaturile naţionale în epoca globalizării.
Problema canonului” la care au participat nume mai mult sau mai puţin ilustre
din universităţile lumii, din Iran până în Canada, într-un efort lăudabil de a
stabili un nou canon care să definească literatura lumii. Noţiunile-cheie ce
apar în argumentările participanţilor sunt sugestive pentru un nou mod de a
înţelege construirea identităţii culturale: „piaţă de bunuri simbolice“, „brand
cultural“, „literatură globală“, „recitire“ / „rebranduire“, „negociere“,
„patrimoniu cultural“ etc. Chiar titlul proiectului: „LIRCO – Literatura ca
brand naţional” l-ar fi făcut pe Tudor Vianu, patronul spiritual recunoscut de
universitarii bucureşteni, să ridice mirat o sprânceană şi să întrebe ce
legătură are „brandul” cu literatura. Dar să trecem!
facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti a organizat la începutul
acestei luni o conferinţă pe tema „Literaturile naţionale în epoca globalizării.
Problema canonului” la care au participat nume mai mult sau mai puţin ilustre
din universităţile lumii, din Iran până în Canada, într-un efort lăudabil de a
stabili un nou canon care să definească literatura lumii. Noţiunile-cheie ce
apar în argumentările participanţilor sunt sugestive pentru un nou mod de a
înţelege construirea identităţii culturale: „piaţă de bunuri simbolice“, „brand
cultural“, „literatură globală“, „recitire“ / „rebranduire“, „negociere“,
„patrimoniu cultural“ etc. Chiar titlul proiectului: „LIRCO – Literatura ca
brand naţional” l-ar fi făcut pe Tudor Vianu, patronul spiritual recunoscut de
universitarii bucureşteni, să ridice mirat o sprânceană şi să întrebe ce
legătură are „brandul” cu literatura. Dar să trecem!
Una
dintre cărţile „canonice” ale literaturii noastre este „Literatura universală
şi literatura naţională” a lui Tudor Vianu. De ce să vorbim de „literatură
globală”, când avem un concept teoretizat chiar de Tudor Vianu? Conceptul de „globalizare” este eminamente
economic, este o gravă eroare să-l extindem la literatură, la cultură în
general. Istoricul literar se transformă într-un clovn atunci când pretinde o
„rebranduire” a literaturii în numele unui hazliu „prezenteism” (sic!), aşa cum
face Nicolae Manolescu. Mai grav este să-l consideri pe Mihai Eminescu „un
produs refuzat la export” (Ioana Both, Universitatea „Babeş-Bolyai”), când nu-i
problema românilor că Eminescu nu-i receptat la valoarea lui în alte
literaturi, ci este problema lor. Ungurii îşi sanctifică poetul naţional şi nu
cred că Sandor Petöfi este mai citit în Europa decât Mihai Eminescu. Problema
„canonului” literaturii naţionale, mai ales când este vorba de programa
şcolară, nu trebuie discutată din perspectiva „brandului naţional”, ci
totdeauna trebuie avută în vedere educaţia patriotică a elevilor. Hulită
imediat după 1989 datorită faptului că a fost asociată cu naţional-comunismul,
educaţia patriotică a fost apoi sistematic marginalizată în şcoală pe motiv că
astfel ne integrăm mai uşor în Europa, ba chiar a fost înlocuită cu aşa zisa
„conştiinţă identitară”, ca şi cum noi am fi nişte minorităţi nu numai în
Europa, ci chiar şi în România! Denigrarea lui Eminescu, înlocuirea marilor
noastre valori cu autori de duzină care „se vând bine pe piaţa de bunuri
simbolice” în numele unui „prezenteism” absurd atunci când vorbim de educaţie,
chiar înlocuirea educaţiei, mai ales a educaţiei patriotice prin teste pe
calculator cerute de Uniunea Europeană reprezintă pericole, chiar un atentat la
fiinţa noastră naţională. Ştiu că Alvin Toffler spune: naţiunea a apărut în
zorii „celui de al doilea val” şi dispare când omenirea intră în „al treilea
val”. Poate are dreptate, dar identitatea patriotică a oamenilor, vreau să spun
conştiinţa faptului că ei duc mai departe moştenirea unor părinţi, a existat şi
înainte de apariţia statelor naţionale, va exista mereu, atâta timp cât ea este
înscrisă în codul genetic, atâta timp cât „matricea stilistică” descrisă de
Lucian Blaga îşi va pune amprenta pe tot ce populează „poesfera”, cum spune Al.
Husar. Problema ridicată de universitarii adunaţi la Bucureşti este una reală,
doar soluţiile propuse sunt greşite, deoarece aplică – aş zice marxist! – concepte
economice, sau cel mult politice, la cultură, obţinând un alt fel de realism
socialist. Patriotismul nu trebuie să fie „de raft” cum spunea un cotidian
central comentând una dintre aberaţiile vrăjmaşului, el nu se exprimă nici prin
serbări populare cu ţuică fiartă şi iahnie de fasole; el trebuie să definească
cea mai profundă, mai sfântă zonă a sufletului nostru. Una dintre cele zece
porunci spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să
trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi l-a dat ţie”
(Ieşirea, 20, 12).
dintre cărţile „canonice” ale literaturii noastre este „Literatura universală
şi literatura naţională” a lui Tudor Vianu. De ce să vorbim de „literatură
globală”, când avem un concept teoretizat chiar de Tudor Vianu? Conceptul de „globalizare” este eminamente
economic, este o gravă eroare să-l extindem la literatură, la cultură în
general. Istoricul literar se transformă într-un clovn atunci când pretinde o
„rebranduire” a literaturii în numele unui hazliu „prezenteism” (sic!), aşa cum
face Nicolae Manolescu. Mai grav este să-l consideri pe Mihai Eminescu „un
produs refuzat la export” (Ioana Both, Universitatea „Babeş-Bolyai”), când nu-i
problema românilor că Eminescu nu-i receptat la valoarea lui în alte
literaturi, ci este problema lor. Ungurii îşi sanctifică poetul naţional şi nu
cred că Sandor Petöfi este mai citit în Europa decât Mihai Eminescu. Problema
„canonului” literaturii naţionale, mai ales când este vorba de programa
şcolară, nu trebuie discutată din perspectiva „brandului naţional”, ci
totdeauna trebuie avută în vedere educaţia patriotică a elevilor. Hulită
imediat după 1989 datorită faptului că a fost asociată cu naţional-comunismul,
educaţia patriotică a fost apoi sistematic marginalizată în şcoală pe motiv că
astfel ne integrăm mai uşor în Europa, ba chiar a fost înlocuită cu aşa zisa
„conştiinţă identitară”, ca şi cum noi am fi nişte minorităţi nu numai în
Europa, ci chiar şi în România! Denigrarea lui Eminescu, înlocuirea marilor
noastre valori cu autori de duzină care „se vând bine pe piaţa de bunuri
simbolice” în numele unui „prezenteism” absurd atunci când vorbim de educaţie,
chiar înlocuirea educaţiei, mai ales a educaţiei patriotice prin teste pe
calculator cerute de Uniunea Europeană reprezintă pericole, chiar un atentat la
fiinţa noastră naţională. Ştiu că Alvin Toffler spune: naţiunea a apărut în
zorii „celui de al doilea val” şi dispare când omenirea intră în „al treilea
val”. Poate are dreptate, dar identitatea patriotică a oamenilor, vreau să spun
conştiinţa faptului că ei duc mai departe moştenirea unor părinţi, a existat şi
înainte de apariţia statelor naţionale, va exista mereu, atâta timp cât ea este
înscrisă în codul genetic, atâta timp cât „matricea stilistică” descrisă de
Lucian Blaga îşi va pune amprenta pe tot ce populează „poesfera”, cum spune Al.
Husar. Problema ridicată de universitarii adunaţi la Bucureşti este una reală,
doar soluţiile propuse sunt greşite, deoarece aplică – aş zice marxist! – concepte
economice, sau cel mult politice, la cultură, obţinând un alt fel de realism
socialist. Patriotismul nu trebuie să fie „de raft” cum spunea un cotidian
central comentând una dintre aberaţiile vrăjmaşului, el nu se exprimă nici prin
serbări populare cu ţuică fiartă şi iahnie de fasole; el trebuie să definească
cea mai profundă, mai sfântă zonă a sufletului nostru. Una dintre cele zece
porunci spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să
trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi l-a dat ţie”
(Ieşirea, 20, 12).
Hulirea
marilor noastre valori culturale este un păcat de moarte!
marilor noastre valori culturale este un păcat de moarte!
18
nov.
nov.
Nov 16
Moartea scolii (III)
Educatie Comentarii dezactivate45
Moartea şcolii (III)
Să nu creadă cineva, Doamne fereşte, că
eu sunt împotriva introducerii calculatoarelor în şcoli. Aş zice chiar că sunt
un antemergător, deoarece am inventat în 1975 o combină pentru cabinetul de
literatură pe care am botezat-o „combină multimedia” cu mulţi ani înainte de a
fi apărut „multimedia” inventată de internet. Cred că mijloacele electronice
sunt nişte instrumente infinit mai eficiente decât creta şi tabla, chiar decât
manualele, dar sunt doar mijloace
prin care profesorul modelează mintea şi sufletul elevului. Acest proces foarte
complex are nevoie nu doar de cunoştinţe, ci şi de talent, mai ales acum, când
internetul, televiziunea, jocurile pe calculator sunt din ce în ce mai nocive. Dacă
lăsăm elevii să se formeze doar după ce găsesc pe calculator, poate vom obţine
buni specialişti, dar în nici un caz oameni adevăraţi.
eu sunt împotriva introducerii calculatoarelor în şcoli. Aş zice chiar că sunt
un antemergător, deoarece am inventat în 1975 o combină pentru cabinetul de
literatură pe care am botezat-o „combină multimedia” cu mulţi ani înainte de a
fi apărut „multimedia” inventată de internet. Cred că mijloacele electronice
sunt nişte instrumente infinit mai eficiente decât creta şi tabla, chiar decât
manualele, dar sunt doar mijloace
prin care profesorul modelează mintea şi sufletul elevului. Acest proces foarte
complex are nevoie nu doar de cunoştinţe, ci şi de talent, mai ales acum, când
internetul, televiziunea, jocurile pe calculator sunt din ce în ce mai nocive. Dacă
lăsăm elevii să se formeze doar după ce găsesc pe calculator, poate vom obţine
buni specialişti, dar în nici un caz oameni adevăraţi.
Pe la mijlocul secolului trecut se
vorbea despre o posibilă societate fără şcoală. Cei care cereau desfiinţarea
şcolii susţineau faptul că tânărul se poate forma mult mai bine pe lângă un
tutore de la care să înveţe o meserie: un viitor strungar pe lângă un strungar,
un viitor medic pe lângă un medic etc. Această utopie este însă pe cale de a se
înfăptui, dacă mijloacele electronice de „e-learning” vor înlocui
profesorul. Am stat ore întregi pe portaluri cum sunt „Sistemul Educaţional
Informatizat”, „didactic.ro”, „elearning.ro”, „educreativ” şi am încercat să
înţeleg de unde vine pericolul pe care intuitiv îl simt. Portalul „SEI”, de
exemplu, oferă programe fără de care nici nu se mai poate concepe un învăţământ
modern, de la programul de repartizare a elevilor în licee până la programul de
generare de orare, de la cele 291 de pachete de lecţii pentru fizică, biologie,
chimie, geografie, matematică, ba chiar şi istorie, până la programe de învăţat
calculatorul, chiar şi dactilografia! Este ideal, chiar dacă pare scump,
deoarece www.intuitext.ro oferă
laptopuri gata programate pentru liceu la preţul de „doar” 2.400 RON. Au
procedat foarte inteligent autorii acestor programe atunci când au evitat limba
şi literatura română, dar despre asta mai târziu. Deocamdată să observ faptul
că lecţiile oferite de SEI sunt formidabile instrumente de lucru pentru un
profesor bun, dar pot deveni şi cumplite mijloace de tâmpire în mâna unui
ageamiu. Dovada o reprezintă cele 1489 de lecţii postate pe www.didactic.ro , alături de 2235 teste, 814
planificări, 227 de proiecte şi 93 manuale. Care-i problema, veţi spune, este
foarte bine că există acest schimb de informaţii. Da şi nu. Sigur că în această
masă mare de informaţie sunt şi lucruri bune, există şi inteligenţă, şi
sensibilitate, dar masificarea informaţiei duce fatal şi la masificarea
prostiei. Am citit un comentariu la „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
de Lucian Blaga şi m-am îngrozit. Era
atât de multă prostie exprimată emfatic şi care nu avea nici un fel de legătură
cu textul blagian, încât m-am mirat mult cum poate ieşi aşa ceva din mintea
unui profesor. Acum treizeci de ani eu încercam să folosesc mijloacele
electronice la clasă, dar, cel puţin la literatură, asta nu înseamnă să
elaborezi „comentarii” şi „referate” bune de printat, ci să alcătuieşti o
colecţie de texte din cei mai importanţi autori, eventual citite de ei înşişi,
sau de actori celebri şi o colecţie de citate din critici şi istorici literari
pe baza cărora profesorul să facă lecţia vie, intens problematizată, într-un
dialog cu clasa, dialog imposibil pe calculator. Un program pe care l-am
accesat nu ştiu de unde cuprindea mai mulţi paşi în alcătuirea unei compuneri
pe o temă oarecare, dar paşii propuşi erau atât de amănunţit elaboraţi încât
elevul nu avea de făcut altceva decât „clic” la pasul următor. Un asemenea
program nu numai că blochează creativitatea, dar tâmpeşte mai rău decât
comentariile învăţate pe de rost. Autorii programelor de calculator, profesorii
şi elevii trebuie să aibă mereu în minte faptul că jucăria electronică de pe
pupitru, oricât de sofisticată şi „eficientă” ar fi, este doar un instrument de lucru!
vorbea despre o posibilă societate fără şcoală. Cei care cereau desfiinţarea
şcolii susţineau faptul că tânărul se poate forma mult mai bine pe lângă un
tutore de la care să înveţe o meserie: un viitor strungar pe lângă un strungar,
un viitor medic pe lângă un medic etc. Această utopie este însă pe cale de a se
înfăptui, dacă mijloacele electronice de „e-learning” vor înlocui
profesorul. Am stat ore întregi pe portaluri cum sunt „Sistemul Educaţional
Informatizat”, „didactic.ro”, „elearning.ro”, „educreativ” şi am încercat să
înţeleg de unde vine pericolul pe care intuitiv îl simt. Portalul „SEI”, de
exemplu, oferă programe fără de care nici nu se mai poate concepe un învăţământ
modern, de la programul de repartizare a elevilor în licee până la programul de
generare de orare, de la cele 291 de pachete de lecţii pentru fizică, biologie,
chimie, geografie, matematică, ba chiar şi istorie, până la programe de învăţat
calculatorul, chiar şi dactilografia! Este ideal, chiar dacă pare scump,
deoarece www.intuitext.ro oferă
laptopuri gata programate pentru liceu la preţul de „doar” 2.400 RON. Au
procedat foarte inteligent autorii acestor programe atunci când au evitat limba
şi literatura română, dar despre asta mai târziu. Deocamdată să observ faptul
că lecţiile oferite de SEI sunt formidabile instrumente de lucru pentru un
profesor bun, dar pot deveni şi cumplite mijloace de tâmpire în mâna unui
ageamiu. Dovada o reprezintă cele 1489 de lecţii postate pe www.didactic.ro , alături de 2235 teste, 814
planificări, 227 de proiecte şi 93 manuale. Care-i problema, veţi spune, este
foarte bine că există acest schimb de informaţii. Da şi nu. Sigur că în această
masă mare de informaţie sunt şi lucruri bune, există şi inteligenţă, şi
sensibilitate, dar masificarea informaţiei duce fatal şi la masificarea
prostiei. Am citit un comentariu la „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
de Lucian Blaga şi m-am îngrozit. Era
atât de multă prostie exprimată emfatic şi care nu avea nici un fel de legătură
cu textul blagian, încât m-am mirat mult cum poate ieşi aşa ceva din mintea
unui profesor. Acum treizeci de ani eu încercam să folosesc mijloacele
electronice la clasă, dar, cel puţin la literatură, asta nu înseamnă să
elaborezi „comentarii” şi „referate” bune de printat, ci să alcătuieşti o
colecţie de texte din cei mai importanţi autori, eventual citite de ei înşişi,
sau de actori celebri şi o colecţie de citate din critici şi istorici literari
pe baza cărora profesorul să facă lecţia vie, intens problematizată, într-un
dialog cu clasa, dialog imposibil pe calculator. Un program pe care l-am
accesat nu ştiu de unde cuprindea mai mulţi paşi în alcătuirea unei compuneri
pe o temă oarecare, dar paşii propuşi erau atât de amănunţit elaboraţi încât
elevul nu avea de făcut altceva decât „clic” la pasul următor. Un asemenea
program nu numai că blochează creativitatea, dar tâmpeşte mai rău decât
comentariile învăţate pe de rost. Autorii programelor de calculator, profesorii
şi elevii trebuie să aibă mereu în minte faptul că jucăria electronică de pe
pupitru, oricât de sofisticată şi „eficientă” ar fi, este doar un instrument de lucru!
11
nov.
nov.
Nov 09
Moartea scolii (II)
Educatie Comentarii dezactivate
44
Moartea
şcolii (II)
şcolii (II)
Circul electoral american s-a închis;
la noi continuă maimuţăreala grotescă a democraţiei încă o lună. Una dintre
temele abordate de preşedintele ales al Americii a fost şi eficientizarea învăţământului.
Pactul cu diavolul, semnat de aşa zişii lideri sindicali la schimb cu
promulgarea legii care a declanşat mineriada profesorilor are drept principal
obiectiv această pretinsă eficientizare a şcolii, clamată şi de cel viclean.
Trecând peste caracterul demagogic al unei asemenea cerinţe, să vedem în ce
măsură ea contribuie la distrugerea şcolii.
la noi continuă maimuţăreala grotescă a democraţiei încă o lună. Una dintre
temele abordate de preşedintele ales al Americii a fost şi eficientizarea învăţământului.
Pactul cu diavolul, semnat de aşa zişii lideri sindicali la schimb cu
promulgarea legii care a declanşat mineriada profesorilor are drept principal
obiectiv această pretinsă eficientizare a şcolii, clamată şi de cel viclean.
Trecând peste caracterul demagogic al unei asemenea cerinţe, să vedem în ce
măsură ea contribuie la distrugerea şcolii.
Legea învăţământului defineşte la art. 3 „idealul
educaţional” al şcolii, apoi la art.4 detaliază „finalităţile”. „Strategia” de
la Cotroceni depăşeşte prăfuitul „ideal educaţional” din lege, ea „ţinteşte nu numai un
nou aranjament instituţional şi legislativ, cât mai ales un nou angajament axiologic,
o nouă ierarhie de valori care să ne scoată din debusolarea axiologică pe care
am trăit-o după 1989”. Am citat din documentul cu pricina acest demers
lăudabil, pentru a vedea câtă axiologie ştiu autorii „strategiei” atunci când
propun aceste „obiective specifice”: „1.
Situarea performanţelor elevilor români la testele internaţionale (PISA, PIRLS, TIMSS) în topul primelor 10 ţări ale
lumii;
educaţional” al şcolii, apoi la art.4 detaliază „finalităţile”. „Strategia” de
la Cotroceni depăşeşte prăfuitul „ideal educaţional” din lege, ea „ţinteşte nu numai un
nou aranjament instituţional şi legislativ, cât mai ales un nou angajament axiologic,
o nouă ierarhie de valori care să ne scoată din debusolarea axiologică pe care
am trăit-o după 1989”. Am citat din documentul cu pricina acest demers
lăudabil, pentru a vedea câtă axiologie ştiu autorii „strategiei” atunci când
propun aceste „obiective specifice”: „1.
Situarea performanţelor elevilor români la testele internaţionale (PISA, PIRLS, TIMSS) în topul primelor 10 ţări ale
lumii;
2. Plasarea a cel puţin 3
universităţi româneşti în topul primelor 500 de universităţi din lume; 3. Creşterea
de 5 ori a producţiei ştiinţifice şi triplarea indicelui global de inovare, ceea
ce ne-ar permite să atingem media actuală a UE la aceşti indicatori; 4.
Reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de educaţie sub 5% (acum este
de 23,6%) etc.” Mi-e jenă
să citez mai departe acest text scris într-o uluitoare limbă de lemn, care
tratează învăţământul şi cercetarea precum producţia de şuruburi. În viziunea
celor care au elaborat această „strategie” idealul unui tânăr din România este
să răspundă la testele PISA etc., să înveţe „comunicarea” în două limbi străine
şi pe calculator, pentru a deveni o calificată forţă de muncă în fabricile
Europei. Această mentalitate de slugă poate fi „eficientă”, dar nu cred că „fericirea”,
cum spun americanii în constituţia lor, cea mai mare pentru un român este aceea
de a servi la stăpân. „Strategia” se „implementează” încă înainte de a fi
adoptată, este uluitor cum ne grăbim noi să răspundem la comenzi. Am fost
recent într-un liceu unde se discuta realizarea unei săli dotate cu
calculatoare si un monitor mare în loc de tablă pentru evaluarea elevilor. Va
să zică elevii vor citi întrebările de pe monitor şi vor pune degetul pe
răspunsul bun. Profesorul va deveni un fel de poliţist de la circulaţie care
examinează cunoaşterea codului rutier! Păi pentru o aşa calificare nici nu-i
nevoie de absolvenţi ai vreunei facultăţi, este suficient ca „profesorul” să
ştie să numere până la cinci. Evaluarea acestor profesori se va face în cinci
trepte, iar salarizarea va fi în funcţie de „performanţă”! Nu ni se spune în ce
constă „performanţa”, aşa cum nu se spune în preambul în ce constă
„angajamentul axiologic” şi care-i noua ierarhie de valori (sic!). Salarizarea
„după criterii (?) de performanţă” va accentua haosul, evident că profesorii
plasaţi pe treptele inferioare vor pleca din sistem şi în fiecare an vor fi
unii în această situaţie. Profesorul este valoros prin el însuşi, prin
titlurile pe care le are, prin notorietate, nu prin „producţie”! Un profesor
care predă la o clasă cu elevi de nota nouă şi-i aduce la sfârşitul anului la
nota opt este mai bun decât unul care ia o clasă de la nota cinci şi o aduce la
nota şase? Profesorul „lucrează cu materialul clientului”, iar evaluarea
reciprocă ar produce adevărate războaie civile în cancelarii. Învăţământul este
ştiinţă şi artă în acelaşi timp, cum este medicina, sau arhitectura. Sunt
arhitecţi care-şi bat joc de vocaţie construind monstruozităţi după cum cer
clienţii semianalfabeţi cu bani, sunt şi medici care fac din harul cu care au
fost învredniciţi de Dumnezeu obiect de negoţ, dar adevăraţii arhitecţi,
medici, profesori nu pot fi judecaţi niciodată după „eficienţă”, mai ales după
eficienţă…pecuniară!
universităţi româneşti în topul primelor 500 de universităţi din lume; 3. Creşterea
de 5 ori a producţiei ştiinţifice şi triplarea indicelui global de inovare, ceea
ce ne-ar permite să atingem media actuală a UE la aceşti indicatori; 4.
Reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de educaţie sub 5% (acum este
de 23,6%) etc.” Mi-e jenă
să citez mai departe acest text scris într-o uluitoare limbă de lemn, care
tratează învăţământul şi cercetarea precum producţia de şuruburi. În viziunea
celor care au elaborat această „strategie” idealul unui tânăr din România este
să răspundă la testele PISA etc., să înveţe „comunicarea” în două limbi străine
şi pe calculator, pentru a deveni o calificată forţă de muncă în fabricile
Europei. Această mentalitate de slugă poate fi „eficientă”, dar nu cred că „fericirea”,
cum spun americanii în constituţia lor, cea mai mare pentru un român este aceea
de a servi la stăpân. „Strategia” se „implementează” încă înainte de a fi
adoptată, este uluitor cum ne grăbim noi să răspundem la comenzi. Am fost
recent într-un liceu unde se discuta realizarea unei săli dotate cu
calculatoare si un monitor mare în loc de tablă pentru evaluarea elevilor. Va
să zică elevii vor citi întrebările de pe monitor şi vor pune degetul pe
răspunsul bun. Profesorul va deveni un fel de poliţist de la circulaţie care
examinează cunoaşterea codului rutier! Păi pentru o aşa calificare nici nu-i
nevoie de absolvenţi ai vreunei facultăţi, este suficient ca „profesorul” să
ştie să numere până la cinci. Evaluarea acestor profesori se va face în cinci
trepte, iar salarizarea va fi în funcţie de „performanţă”! Nu ni se spune în ce
constă „performanţa”, aşa cum nu se spune în preambul în ce constă
„angajamentul axiologic” şi care-i noua ierarhie de valori (sic!). Salarizarea
„după criterii (?) de performanţă” va accentua haosul, evident că profesorii
plasaţi pe treptele inferioare vor pleca din sistem şi în fiecare an vor fi
unii în această situaţie. Profesorul este valoros prin el însuşi, prin
titlurile pe care le are, prin notorietate, nu prin „producţie”! Un profesor
care predă la o clasă cu elevi de nota nouă şi-i aduce la sfârşitul anului la
nota opt este mai bun decât unul care ia o clasă de la nota cinci şi o aduce la
nota şase? Profesorul „lucrează cu materialul clientului”, iar evaluarea
reciprocă ar produce adevărate războaie civile în cancelarii. Învăţământul este
ştiinţă şi artă în acelaşi timp, cum este medicina, sau arhitectura. Sunt
arhitecţi care-şi bat joc de vocaţie construind monstruozităţi după cum cer
clienţii semianalfabeţi cu bani, sunt şi medici care fac din harul cu care au
fost învredniciţi de Dumnezeu obiect de negoţ, dar adevăraţii arhitecţi,
medici, profesori nu pot fi judecaţi niciodată după „eficienţă”, mai ales după
eficienţă…pecuniară!
Cât despre „digitalizarea conţinuturilor”,
o cerinţă care nu este nouă, dar care poate deveni nocivă prin supralicitare,
vom vorbi săptămâna viitoare.
o cerinţă care nu este nouă, dar care poate deveni nocivă prin supralicitare,
vom vorbi săptămâna viitoare.
4 nov.
Nov 02
Moartea scolii (I)
Educatie Comentarii dezactivate
43
Moartea
şcolii (I)
şcolii (I)
Scandalul produs de pretinsa creştere cu cincizeci de
procente a salariilor dascălilor face parte dintr-un diabolic scenariu urzit cu
genială răutate de cel viclean. Aplicarea acestei legi aberante ar aduce câteva
sute de lei în plus la salariul unui profesor debutant, dar câteva mii bune
doamnei Ecaterina Andronescu şi celorlalţi profesori universitari din
Parlament. Nedreptatea ar fi şi mai mare, cum adevărata nedreptate stă în
faptul că fiecare categorie de salariaţi bugetari au legi diferite, astfel
încât salariile magistraţilor, de exemplu, sunt indecent de mari în raport cu
salariile medicilor, sau ale profesorilor. O lege care să stabilească grila de
salarizare a bugetarilor în funcţie de salariul mediu pe economie ar înceta
orice gâlceavă. În loc să voteze o asemenea lege, parlamentarii au trimis spre
executiv o lege care măreşte nedreptatea. Era previzibil faptul că şi
funcţionarii, şi medicii vor cere măriri similare. De ce nu cer magistraţii,
sau poliţiştii? Valul de greve care se anunţă în plină campanie electorală
reprezintă de fapt o adevărată mineriadă portocalie, tot atât de nocivă ca
mineriada care ţintea să distrugă CDR-ul, poate mai nocivă în măsura în care
urmăreşte scoaterea de pe scena politică a PNL-ului. Autorul acestei crime
politice este acelaşi care a trimis în istorie acum opt ani PNŢCD-ul. Cei care
manipulează planeta ţin atât de mult ca în România să rămână doar două partide,
„republican” şi „democrat”, după modelul american, ambele croite din rubaşca
roşie a PCR-ului? De data asta în loc de mineri sunt folosiţi profesorii, iar
în loc de bâte sunt folosite atacurile emoţionale, de la declaraţii demagogice,
la dezinformări grosolane, capabile să construiască o imagine apocaliptică
lipită pe singurul partid istoric în stare să ducă ţara înainte.
procente a salariilor dascălilor face parte dintr-un diabolic scenariu urzit cu
genială răutate de cel viclean. Aplicarea acestei legi aberante ar aduce câteva
sute de lei în plus la salariul unui profesor debutant, dar câteva mii bune
doamnei Ecaterina Andronescu şi celorlalţi profesori universitari din
Parlament. Nedreptatea ar fi şi mai mare, cum adevărata nedreptate stă în
faptul că fiecare categorie de salariaţi bugetari au legi diferite, astfel
încât salariile magistraţilor, de exemplu, sunt indecent de mari în raport cu
salariile medicilor, sau ale profesorilor. O lege care să stabilească grila de
salarizare a bugetarilor în funcţie de salariul mediu pe economie ar înceta
orice gâlceavă. În loc să voteze o asemenea lege, parlamentarii au trimis spre
executiv o lege care măreşte nedreptatea. Era previzibil faptul că şi
funcţionarii, şi medicii vor cere măriri similare. De ce nu cer magistraţii,
sau poliţiştii? Valul de greve care se anunţă în plină campanie electorală
reprezintă de fapt o adevărată mineriadă portocalie, tot atât de nocivă ca
mineriada care ţintea să distrugă CDR-ul, poate mai nocivă în măsura în care
urmăreşte scoaterea de pe scena politică a PNL-ului. Autorul acestei crime
politice este acelaşi care a trimis în istorie acum opt ani PNŢCD-ul. Cei care
manipulează planeta ţin atât de mult ca în România să rămână doar două partide,
„republican” şi „democrat”, după modelul american, ambele croite din rubaşca
roşie a PCR-ului? De data asta în loc de mineri sunt folosiţi profesorii, iar
în loc de bâte sunt folosite atacurile emoţionale, de la declaraţii demagogice,
la dezinformări grosolane, capabile să construiască o imagine apocaliptică
lipită pe singurul partid istoric în stare să ducă ţara înainte.
Şcoala, care ar trebui să stea departe de
luptele politice, mai ales în campania electorală, se vede târâită într-o luptă
murdară, care nu este nici pe departe a dascălilor. Profesiunea lor este o
profesiune liberală, dascălii nu sunt „clasă muncitoare”, ei nu sunt şi mai
ales nu trebuie să fie masificaţi în pieţe urlătoare, cu fluiere, tobe şi alte instrumente
de expresie a emoţiilor gloatei, ca pe stadion. Am mai spus că profesorii ar
trebui să se organizeze în asociaţii profesionale, ca arhitecţii, doctorii,
avocaţii, sindicatul nu-i pentru ei. Şi la urma urmei, cine-i reprezintă? Aurel
Cornea este un fost activist al UGSR, pe care Victor Ciorbea l-a păstrat să
aibă cine răspunde la telefon şi cumpăra cafea. A rămas, de atâţia ani, în
fruntea celui mai mare sindicat din învăţământ, a avut chiar veleităţi de
ministru, pentru ca acum să facă afirmaţii care-l descalifică şi ca
sindicalist, şi ca profesor. "PNL este un partid de demagogi şi
oportunişti notorii, pentru că în plen au votat în unanimitate legea (de
majorare a salariilor profesorilor cu 50 la sută – n.r.), iar apoi s-a dezis de
ea. Guvernul Tăriceanu este un guvern incompetent care ar trebui să îşi dea
demisia", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei
Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea. După asemenea
declaraţii violent politice, un „lider de sindicat” ar trebui să-şi dea,
urgent, demisia! Celălalt „lider”, Cătălin Croitoru, este şeful departamentului
de educaţie al PDL şi virtual ministru. Într-un interviu afirmă că ministrul
Adomniţei „l-a scos din sărite”, deoarece „nu are nici o treabă cu acest
domeniu” şi „este total pe dinafară”. Cu un asemenea limbaj elevat, este clar
ce-i aşteaptă pe dascăli dacă, Doamne fereşte, ajunge ministru! Dar s-a propus
o campanie anti-PNL în şcoli, iar pe site-ul FEN apare sigla PNL cu săgeata în
jos (inversarea semnelor este diavolească!) însoţită de explicaţia: „cum a
evoluat sistemul educaţional în perioada ministrului Adomniţei”(sic!). Mai
lipsesc nişte mitinguri convocate în biserici!
luptele politice, mai ales în campania electorală, se vede târâită într-o luptă
murdară, care nu este nici pe departe a dascălilor. Profesiunea lor este o
profesiune liberală, dascălii nu sunt „clasă muncitoare”, ei nu sunt şi mai
ales nu trebuie să fie masificaţi în pieţe urlătoare, cu fluiere, tobe şi alte instrumente
de expresie a emoţiilor gloatei, ca pe stadion. Am mai spus că profesorii ar
trebui să se organizeze în asociaţii profesionale, ca arhitecţii, doctorii,
avocaţii, sindicatul nu-i pentru ei. Şi la urma urmei, cine-i reprezintă? Aurel
Cornea este un fost activist al UGSR, pe care Victor Ciorbea l-a păstrat să
aibă cine răspunde la telefon şi cumpăra cafea. A rămas, de atâţia ani, în
fruntea celui mai mare sindicat din învăţământ, a avut chiar veleităţi de
ministru, pentru ca acum să facă afirmaţii care-l descalifică şi ca
sindicalist, şi ca profesor. "PNL este un partid de demagogi şi
oportunişti notorii, pentru că în plen au votat în unanimitate legea (de
majorare a salariilor profesorilor cu 50 la sută – n.r.), iar apoi s-a dezis de
ea. Guvernul Tăriceanu este un guvern incompetent care ar trebui să îşi dea
demisia", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei
Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea. După asemenea
declaraţii violent politice, un „lider de sindicat” ar trebui să-şi dea,
urgent, demisia! Celălalt „lider”, Cătălin Croitoru, este şeful departamentului
de educaţie al PDL şi virtual ministru. Într-un interviu afirmă că ministrul
Adomniţei „l-a scos din sărite”, deoarece „nu are nici o treabă cu acest
domeniu” şi „este total pe dinafară”. Cu un asemenea limbaj elevat, este clar
ce-i aşteaptă pe dascăli dacă, Doamne fereşte, ajunge ministru! Dar s-a propus
o campanie anti-PNL în şcoli, iar pe site-ul FEN apare sigla PNL cu săgeata în
jos (inversarea semnelor este diavolească!) însoţită de explicaţia: „cum a
evoluat sistemul educaţional în perioada ministrului Adomniţei”(sic!). Mai
lipsesc nişte mitinguri convocate în biserici!
Mineriada portocalie ar putea trimite PNL în istorie,
alături de PNŢCD. Pe nici unul dintre cei care inflamează opinia publică în
aceste zile nu-l doare nici în cot, ca să mă exprim şi eu ca sindicalistul
pedelist, scopul lor este pur politic. Şcoala nu mai face educaţie, încă puţin
şi nu va mai face nici instrucţie. Profesorii sunt buni doar la ce au fost buni
minerii acum zece ani. Crezând că vor obţine bani, aşa zişii lideri de sindicat
au semnat pactul cu diavolul, fără să ştie prea bine la ce se angajează. El
este de fapt actul de deces al şcolii. Norocul nostru este că şi acest pact, ca
multe altele, va rămâne doar pe hârtie.
alături de PNŢCD. Pe nici unul dintre cei care inflamează opinia publică în
aceste zile nu-l doare nici în cot, ca să mă exprim şi eu ca sindicalistul
pedelist, scopul lor este pur politic. Şcoala nu mai face educaţie, încă puţin
şi nu va mai face nici instrucţie. Profesorii sunt buni doar la ce au fost buni
minerii acum zece ani. Crezând că vor obţine bani, aşa zişii lideri de sindicat
au semnat pactul cu diavolul, fără să ştie prea bine la ce se angajează. El
este de fapt actul de deces al şcolii. Norocul nostru este că şi acest pact, ca
multe altele, va rămâne doar pe hârtie.
…Nici nu ştiu dacă este vorba de o crimă, sau de o
sinucidere!
sinucidere!
28 oct.
